HORIA ANDREESCU: „Am ajuns să cînt la cea mai minunată, sensibilă orgă care poate exista, orchestra simfonică”

Dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, Horia Andreescu a dirijat de-a lungul timpului mari orchestre din lume, ca invitat. Este laureat a numeroase premii la mari festivaluri internaționale.

Cristian Teodorescu: Aveți un program extraordinar de încărcat. Cum vă faceți agenda, încît să aveți timp pentru toate?

Horia Andreescu: Este mai bine să fie încărcat și nu extraordinar de încărcat. Sigur că pe agendă sînt lucruri constante, legate pe de o parte de familie, pe de altă parte de profesie. Uneori apar fel de fel de lucruri peste zi, pe care trebuie să le rezolvăm în zigzag și mai sînt și zile în care trebuie să-mi fac listă, iar zigzagul prin București poate fi o aventură…

C.T.: Mulți ani ați făcut naveta între București și Ploiești, cu dese expediții la Viena. La Ploiești dirijați pe atunci o orchestră de 98 de persoane, în timp ce la Viena vă duceați în calitate de cursant. Cum venea asta, și dirijor, și „elev”?

H.A.: În fond, la Viena am fost la o bursă Herder, foarte importantă la acel moment. Atunci am descoperit că avusesem la București profesori extraordinari, fie la liceu sau, mai ales, la facultate (pe atunci Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”). La Viena m-am întîlnit cu Hans Swarowski și Karl Österreicher, la celebra Academie de Muzică. De fapt, dirijam concertele de la Ploiești și cu salariul plăteam trenul pentru Viena. Ceea ce a fost însă mai important decît naveta Ploiești-Bucuresti și Ploiești-Viena ca student a fost faptul că naveta pe care o făceam era între Ploiești și Orchestra Simfonică Radio Berlin, Ploiești și Orchestra Filarmonică din Dresda, Ploiești și Capela de Stat din Schwerin. Asta a început în 1981, după ce am luat premiul la Festivalul Internațional de Muzică Nouă de la Berlin. Atunci, din toamnă, am devenit dirijor invitat permanent la Orchestra Radio Berlin. Acele „navete” au fost mai importante decît cea de la Viena, pentru că de fapt, ajungînd eu la Viena ca bursier Herder pentru prima oară, am văzut care este obiectivul către care trebuie să tind ca profesionist, descoperind nivelul vieții muzicale din Viena.

MAi multe detalii   https://www.catavencii.ro