Horia Andreescu şi privilegierea romantismului

Mult clamata perioadă de maturitate creatoare, acea epocă a vieţii artistice în care toată experienţa se întrevede în modul în care abordezi orice partitură reprezintă o evidenţă. Parcurgând retrospectiv stagiunea simfonică a lui Horia Andreescu, cu un accent repertorial evident pe epoca romantică, avem o reflecţie clară a acestei evidenţe. Brahms şi Ceaikovski în versiunea dirijorului Horia Andreescu, în concert, la Filarmonica „George Enescu“, pe 6-7 iunie, aducând pe scenă atât Orchestra simfonică, cât şi Corul acesteia, pregătit de Iosif Ion Prunner – acesta este concertul care m-a determinat să fac o retrospectivă a stagiunii sale dirijorale.

În program, Serenada nr. 2, în la major, op. 16 şi Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53 de Johannes Brahms, solistă mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, o voce plină, matură şi intens vibrată şi Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36 de Piotr Ilici Ceaikovski. Mult Brahms, Schumann, Ceaikovski în programele lui Horia Andreescu din stagiunea 2018-2019.

La Iaşi, de altfel, a făcut chiar o integrală Brahms-Schumann, pe care şi-a propus-o alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi în această stagiune, integrală ajunsă la a episodul 8, seara de 14  iunie urmând să o aibă ca solistă pe pianista Anna Petrova, iar programul cuprinzând două lucrări mai rar cântate de Schumann, Introducere şi Allegro Appassionato op. 92 şi Concert-allegro cu introducere op. 134, lucrare în primă audiţie, iar din creaţia lui Brahms Uvertura Academica şi Simfonia I.

Citeste mai mult: adev.ro/psvhbk