INTERVIU Dirijorul Horia Andreescu: „Pe Sergiu Celibidache puteai ori să-l iubeşti, ori să-l urăşti“

Artistul, care a împlinit 70 de ani în luna octombrie, povesteşte că în perioada comunistă a reuşit să conducă cele mai mari orchestre ale Europei şi să înregistreze Integrala Enescu, făcându-l cunoscut pe compozitorul român în toată lumea.

Dirijorul Horia Andreescu, care a împlinit 70 de ani pe 18 octombrie, nu prea dă interviuri. Greu l-am convins să se deschidă în faţa unui reportofon. Perfecţionist, nu este niciodată mulţumit de ceea ce poate să spună prin cuvinte. Cel mai bine se exprimă prin muzică, pe scenă, însoţindu-i pe marii compozitori.

Când a împlinit 70 de ani, Filarmonica „George Enescu“, unde este unul dintre dirijorii principali, l-a celebrat prin două concerte aniversare la Ateneu. Horia Andreescu a ales, atunci, să se reprezinte, în faţa publicului, prin Enescu şi Beethoven. Lucrul de odinioară cu faimosul Sergiu Celibidache l-a făcut să fie foarte riguros, are curajul să atace viu şi proaspăt, cu propria viziune şi trăire muzicală, cele mai dificile partituri. Îşi păstrează tot timpul, pe scenă şi în afara acesteia, rafinamentul, ţinuta aristocratică, optimismul, ironia fină.

Îşi aduce aminte cu nostalgie de Braşovul de odinioară, unde a frecventat elita muzicală a oraşului, vorbeşte cu emoţie de devotamentul soţiei sale, germanista Corina Jiva, i se simt puţin amărăciunea când vorbeşte de despărţirea de Orchestra Radio, dar şi bucuria de a fi înregistrat alături de această orchestră Integrala Enescu (8 CD-uri), „înregistrări făcute cu sânge“ în perioada comunistă, care au avut un rol determinat în cunoaşterea muzicii lui Enescu de la Tokyo până la New York.

Mai mult Adevarul